Treceți la conținutul principal

Transferul la un alt fond de pensii

Se poate întâmpla ca anul viitor, în luna mai sau septembrie, să ajungi la concluzia ca nu ai făcut cea mai bună alegere când ai aderat la un fond de pensii private. Ce se întâmplă atunci? Legea îți dă dreptul să îți muți activul personal la un alt fond de pensii. În ce condiții? Informează-te corespunzător la pensiipentrutoti@gmail.com.

Să încercăm să găsim motivele pe care le-ai putea avea în luarea deciziei de a schimba fondul de pensii administrat privat. Dacă te gândești la alte motive față de cele arătate aici, te invităm să le postezi.

Unul dintre motivele care s-ar putea ivi este faptul că te nemulțumește randamentul fondului. Știi bine: legea nu permite exprimarea valorii randamentului (în general, când este vorba despre investiții financiare) în timpul campaniei de aderare. Trebuie să ai în vedere alte criterii în alegerea fondului de pensii.

Dar anul viitor, să spunem în luna septembrie, ajungi la concluzia că randamentului fondului este mic. Care sunt factorii care te determină să ajungi la această concluzie?... Poate unul dintre ei este chiar factorul emoțional. Dar să nu uităm că pensiile private sunt investiții pe termen lung, de peste 20 de ani, și randamentele se consolidează în timp.

În concluzie, nu te costă practic nimic să te informezi, să alegi și să poți decide pentru viitorul tău financiar de după pensionare! Indiferent de vârsta pe care o ai acum.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Avocații și asigurarea de răspundere civilă profesională

Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților este contractul dintre persoanele care desfășoară profesia de avocat și societatea de asigurări prin care se acordă despăgubiri ca urmare a unor erori profesionale. Persoanele care achiziționează aceste tipuri de asigurări pot fi persoane fizice sau persoane juridice sub anumite forme de organizare. Profesia de avocat se poate desfășura în următoarele forme, conform legislației în vigoare: avocat persoană fizică, definitiv sau stagiar, colaborator sau salarizat in interiorul profesiei; cabinete individuale; societăți civile profesionale; cabinete grupate; cabinete asociate; societăți profesionale cu răspundere limitată. Aceste forme sunt valabile la momentul scrierii articolului. Pentru detalii legate de forma de desfășurare a activității, apelează la autoritățile competente și/sau consultanți din mediul privat pentru a-ți alege forma care se potrivește cel mai bine pentru tine și profesia ta de avocat. Indiferent de forma ale

Asigurarea echipamentelor și tehnologia 5G

Ce înseamnă 5G și cum îți asiguri echipamentele electronice cu noua tehnologie? 5G este denumirea pentru generația a cincea de tehnologie pentru rețelele celulare fără fir, cu viteze de transmitere de date foarte mari, latență mică, cu posibilitatea de a conecta mai multe obiecte - internetul obiectelor ( Internet of Things ), cu utilizare eficientă în realitatea augmentată - asistență remote, la distanță, între diferiți profesioniști inclusiv în medicină, furnizarea de utilități, în dezvoltarea caselor inteligente, transporturilor, orașelor inteligente. Echipamentele și tehnologiile mobile au evoluat: de la tehnologia 1G a primelor telefoane mobile, de la jumătatea anilor ʼ80, care permitea apeluri vocale la distanță prin intermediul terminalelor fără fir, cu semnal radio analogic; la tehnologia 2G, de  la începutul anilor  ʼ90, care permitea apeluri vocale precum și transmiterea de mesaje texte scurte (SMS), roaming național sau apeluri în așteptare, cu semnal radio digital și stand

Granturi pentru retehnologizare. Asigurări

Asigurarea echipamentelor tehnologice, utilajelor, echipamentelor IT&C, în legătură cu granturile pentru investiții destinate retehnologizării IMM-urilor din (conform Anexei Nr.3 din Ordonanța de urgență 113/2022 referitoare și la Măsura POC 4.1.1 Bis în care sunt specificate toate codurile CAEN aferente): 10 Industria alimentară (secțiunea C)  16 Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite 2 Fabricare produselor din cauciuc și mase plastice 23. Fabricarea altor produse din minerale nemetalice  25. Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații  27. Fabricarea echipamentelor electrice  28. Fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.n.  41. Construcții de clădiri 42. Lucrări de geniu civil  43. Lucrări speciale de construcții Măsura POC 4.1.1 Bis este reglementată prin Ordonanța de urgență 113/2022 care prevede