Conform datelor furnizate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), "principalii indicatori ai pieței pensiilor private au păstrat și în iulie 2009 un ritm constant de creștere, menținându-se în tendința primelor luni din 2009". Pilonul II de pensii private Participanții la Pilonul II de pensii private erau în număr de 4 392 212 în iulie 2009. Comparativ cu luna iulie 2008, numărul participanţilor a crescut cu 25,4%. Contribuția medie pe participant a fost de 25 lei în luna iulie 2009. Activele nete aferente celor 12 fonduri de pensii administrate privat, au fost de 1 705 315 555 lei (405 milioane euro). Comparativ cu iulie 2008, activele nete au crescut de 6 ori. Referitor la vârsta participanților, CSSPP arată că 36% dintre aceștia, raportați în sistemul Pilonului II la finalul lunii iulie, aveau peste 35 ani. De menționat faptul că participanții cu vârsta de peste 35 de ani nu sunt obligați prin lege să adere la sistemul Pilonului II. Investițiile ...
Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților oferă protecția necesară pentru desfășurarea activității acreditate în domeniul juridic . Persoanele care practică profesia de Avocat, avocați stagiari sau avocați definitivi, trebuie să încheie o asigurare specifică activității lor juridice. Avocații pot reprezenta un cabinet, un birou sau o societate profesională de profil. Se pot asigura indiferent de forma organizatorică. Munca unui avocat poate fi stresantă și presupune expunerea la riscuri. Este importantă o asigurare care te poate scăpa de griji. Acest produs de asigurare protejează avocatul în cazul săvârșirii unei erori. Fără această asigurare nu se poate obţine Autorizaţia de Liberă Practică. Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților este obligatorie. Beneficii: Asigurarea presupune acoperire completă (în baza legislației în vigoare); Termeni bine definiți în cadrul asigurării; Acoperirea este valabilă pe întreg teritoriul României, nu doar la o locaț...