Treceți la conținutul principal

Caută

Asigurare

Grupul sloven KD a investit 10 milioane euro în pensii obligatorii

Grupul sloven KD, prezent în România cu o companie de asigurări de viață, o societate de administrare a investițiilor și una de brokeraj, a intrat pe piața pensiilor obligatorii.

Investiția în această societate este de 10 milioane de euro, potrivit lui Ian Harrocks, directorul general al companiei de asigurări a grupului, KD Life. "Există pe piață companii de asigurări care au decis să nu administreze pensii private. Și noi ne-am gandit mult timp dacă să intrăm pe această piață sau nu, având în vedere faptul că legislația pensiilor private nu era foarte clara", explică Ian Harrocks decizia de a începe formalitățile pentru administrarea pensiilor obligatorii cu doar o lună înainte de startul acestui sistem, programat pentru data de 17 septembrie.

Conform website-ului oficial, "începuturile KD Group datează din 1994 când a fost înființată societatea de administrare de fonduri Kmečka družba. Având la început în administrare active în valoare de 200 milioane EURO în prezent KD Group administrează active în valoare de peste 857 milioane EURO, în țări precum Slovenia, Bulgaria, Croația, Serbia, Muntenegru, Bosnia, România".

Piața fondurilor mutuale s-a schimbat în ultimii ani. Multe fonduri au dispărut și au apărut altele noi. În acest an, conform randamentului din luna august, fondul cu cel mai mare randament a fost KD Maximus.

UPDATE 1:

În anul 2009, Eureko Pensii, anterior Interamerican Pensii, a achiziționat Fondul KD Pensii.


UPDATE 2:

În anul 2014, a început absorbția EUREKO de către AEGON PENSII.

Fuziunile și preluările fondurilor de pensii private atât pentru Pilonul II, cât și pentru Pilonul III, se pot consulta pe site-ul ASF Romania.

Postări

Asigurări malpraxis

Riscul asigurat pe polița malpraxis cuprinde răspunderea civilă profesională a specialiștilor din domeniul medical. Asigurarea malpraxis cuprinde obligatoriu riscul de bază - prejudicii cauzate prin actul medical . Ofertă ASIGURARE MALPRAXIS Ai nevoie de asigurarea malpraxis? Solicită oferta Contactează-ne pentru a încheia rapid asigurarea malpraxis consultantasigurari@consultant.com Produsul de asigurare malpraxis este obligatoriu pentru: Medici: medic primar, medic specialist, medic cu altă încadrare Asistenţi și moaşe în regim salarial sau în regim independent Biolog, Biochimist, Biofizician, Chimist membru OBBCSSR, specialist autorizat sau certificat Farmaciști autorizați sau certificați, din farmacie cu circuit închis sau deschis Asistenţi de farmacie Tehnicieni autorizați sau certificați pentru serviciu public conex actului medical Terapeuți autorizați sau certificați Ma...

Asigurare de răspundere civilă profesională a avocaților

Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților asigură activitatea din domeniul juridic. Persoanele care practică profesia de Avocat, avocați stagiari sau avocați definitivi, trebuie să încheie o asigurare specifică activității lor juridice. Avocații pot reprezenta un cabinet, un birou sau o societate profesională de profil. Se pot asigura indiferent de forma organizatorică. Munca unui avocat poate fi stresantă și presupune expunerea la riscuri. Este importantă o asigurare care te poate scăpa de griji. Acest produs de asigurare protejează avocatul în cazul săvârșirii unei erori. Fără această asigurare nu se poate obţine Autorizaţia de Liberă Practică. Asigurarea de răspundere civilă profesională a avocaților este obligatorie. Beneficii: Asigurarea presupune acoperire completă (în baza legislației în vigoare); Termeni bine definiți în cadrul asigurării; Acoperirea este valabilă pe întreg teritoriul României, nu doar la o locație fixă. Riscuri acoperite prin asigurare: ...

Asigurarea privată de sănătate

Despre asigurările de sănătate Prin asigurarea privată de sănătate, alegi clinica, spitalul, medicul, din sectorul public sau privat. Optezi pentru pachetul medical convenabil pentru tine, atât ca preț, cât și în funcție de acoperirile medicale incluse: Consultații și Tratamente Ekg, Rmn, Ecografii Spitalizare Operații Recuperare Ofertă ASIGURARE DE SĂNĂTATE Ai nevoie de asigurarea privată de sănătate? Solicită oferta Asigurarea de sănătate privată poate completa serviciile oferite de sistemul public și poate oferi acces la consultații și investigații într-un timp mai scurt. În funcție de produsul ales, polița poate include consultații, analize, investigații, spitalizare și alte servicii medicale. Acoperirile, limitele și excluderile diferă de la un produs la alt...