Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta credit

Bani aruncați în piață. Se forțează creditarea?

Săptămâna trecută, Banca Națională a României a decis să lase băncilor comerciale 500 milioane de euro și 4 miliarde de lei prin reducerea rezervelor minime obligatorii la valuta și lei. De asemenea, a scăzut și rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75% pe an, de la 4%. Aceste decizii corecte ale băncii centrale ar putea produce efecte doar peste 10 - 12 luni, spun analiștii, cum ar fi reluarea creditării. În prezent asistăm la o lipsă a cererii de credite din cauza supraîndatorării populației și a companiilor. Se prognozează o scădere a inflației sub 1 % în primul trimestru al anului 2014 și la 3 - 3,5 % pe întregul an. Vom vedea pe parcursul acestui an dacă vom simți o scădere reală a inflației.

Despre credite

Vom începe o nouă abordare a mai multor tipuri de investiții. Poate fi privit creditul drept o investiție? Uneori, da. Important este să folosim sumele de bani obținute printr-un credit, în investiții profitabile. Să aruncăm o privire asupra comisioanelor percepute creditelor. Un lucru important este micșorarea sau eliminarea (depinde de caz) comisioanelor de rambursare anticipată. Consiliul Concurenței a propus eliminarea acestor comisioane, însă se aplică doar creditelor nou contractate. Prevederile legale nu se pot aplica și contractelor de credit aflate deja în aplicare. Din luna iunie a anului 2010, potrivit unei directive a Comisiei Europene, băncile vor fi obligate să limiteze la 1 % comisionul de rambursare anticipată pentru creditele de consum negarantate, cu valori cuprinse între 200 și 75000 de euro.