Asigurarea mixtă de viață combină protecția familiei în caz de deces cu economisirea unui capital garantat. Beneficiezi de participare la câștig și administrare profesională a economiilor. Asigurarea de viață cu economisire – ce este și cum te ajută Asigurarea de viață cu economisire, numită și asigurare mixtă de viață , combină două beneficii importante: protecția familiei în caz de deces și economisirea unui capital garantat pe termen lung. Este o soluție financiară stabilă, potrivită pentru cei care vor siguranță și disciplină în economisire. Ce include această asigurare Participare la câștig – primești bonusuri anuale dacă asigurătorul obține profit peste nivelul garantat. Protecție în caz de deces – beneficiarii tăi primesc suma asigurată, indiferent de condițiile pieței. Capital garantat la final – la maturitatea contractului primești indemnizația de asigurare, adică suma acumulată în timp. Nu ai nevoie de cunoștințe financiare, pentru că investiția este administrată integral ...
Update: Din data de 15 octombrie 2022, poți folosi aplicația digitală Amiabila
„asiguratorii RCA împreună cu Biroul Asigurătorilor Auto din România pun la dispoziția asiguraților RCA aplicația digitala Amiabila, prin care conducătorii auto vor putea completa și în format electronic formularul de „Constatare amiabilă de accident”, în conformitate cu prevederile Normei ASF nr.18/2022, care modifică Norma ASF nr.20/2017.”
Aplicația Amiabila se poate descărca pe telefonul mobil din Google Play Store sau din App Store. Vizionează materialul video de prezentare Amiabila:
Citește pașii de urmat:
- Descarci aplicația pe smartphone
- Creezi un cont de utilizator
- Vezi constatările tale sau adaugi o constatare amiabilă folosind butonul „Adaugă Constatare”
- Completezi datele personale, aplicația recunoaște textul (OCR) din documentele scanate
- Completezi datele referitoare la accident, putând să activezi localizarea GPS și astfel ai adresa exactă unde s-a petrecut accidentul
- Selectezi direcția impactului și daunele provocate / avariile la vehicul
- Adaugi împrejurările accidentului
- Urmează completarea datelor vehicului B,
conducătorul vehiculului B trebuind să parcurgă același proces pe care l-a parcurs și vehiculul A, pe același telefon pentru a contribui la desenarea schiței impreună. Astfel aplicația poate completa documentul din aceeași perspectivă, la final fiind posibilă trimiterea documentelor comune către asiguratorii ambelor părți implicate.
9. Crearea schiței accidentului. În funcție de circumstanțele selectate de ambii conducători, aplicația selectează 3 dintre cele mai probabile circumstanțe în care accidentul ar fi putut să se întample.
Captură de ecran: creare schiță accident în aplicația Amiabila
10. Semnare și trimitere documentelor asigurătorilor
Formularul în format fizic este valabil în continuare și îl poți folosi urmând pașii de mai jos.
Formularul de constatare amiabilă conține două pagini autocopiative, cu valoare juridică. Rubricile din formular care trebuie completate de către conducătorii vehiculelor implicate în accident se referă la:
- data și locul producerii accidentului; se menționează date exacte privind locul accidentului (exemplu: numele străzilor);
- datele de identificare ale conducătorilor auto implicați și ale proprietarilor vehiculelor implicate în accident;
- datele vehiculelor implicate și ale companiilor la care au încheiate asigurarea RCA (de răspundere civilă auto);
- informații privind circumstanțele producerii accidentului, precum și daunele materiale rezultate în urma impactului;
- datele de contact ale martorilor, daca aceștia există;
- schița accidentului, menționându-se poziția autovehiculelor în momentul impactului, linia mediană a drumului (linie continuă, linie punctată, etc.), semnele de circulație din zonă.
- Accident rutier cu pagube materiale, fără vătămări corporale;
- Maxim 2 (două) autovehicule implicate în accident;
- Nu s-a comis nicio infracțiune prevazută în Codul Rutier: conducerea sub influența alcoolului, a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau cu numere false, conducătorul autovehicului nu posedă permis de conducere sau are dreptul de conducere suspendat.
Formularul de constatare amiabilă poate fi completat și în cazul în care este implicat în accident un singur autovehicul, dar numai pentru a aviza o daună pe polița de asigurare facultativă CASCO, direct la asigurător.


Comentarii
Trimiteți un comentariu
Comentariul nu trebuie să conțină expresii vulgare, discriminări, atacuri la adresa persoanelor.