Treceți la conținutul principal

Vacanță sigură cu avionul

Zborurile întârziate sau anulate nu mai sunt surprize prea mari în perioada aceasta. Angajații din aeroporturi și companii aeriene nu mai fac față numărului foarte mare de pasageri. Turiștii care de abia au așteptat să se bucure de vacanță, pot vedea că zborul este întârziat sau, mai rău, anulat. Și asta se întâmplă pe majoritatea aeroporturilor din lume, chiar dacă vorbim de Berlin, Londra, Zaragoza, Madrid, Cluj-Napoca, Antalya, Hurghada, București, Basel, Roma, Instanbul, Bari. Citește și despre cum te poate ajuta asigurarea de călătorie.

cursa aeriana


Vrem să ajungem cu și în siguranță cu avionul în vacanța cumpărată. Nu este posibil să controlăm noi activitatea de pe aeroport și nici a companiilor aeriene, chiar dacă nu ne dorim anularea sau întârzierea unui zbor, nu-i așa?

Totuși, din experiența pasagerilor din ultimul timp, îți arătăm câteva recomandări pentru a evita neplăceri în aeroporturi. Vorbim de cel puțin două aeroporturi: unul de pe care pleci și unul pe care sosești.

Recomandări pentru calatoria cu avionul în această perioadă de vârf

  • Fă tot posibilul să ajungi la timp, chiar cu trei ore înainte la aeroport
  • Citește în ce condiții rezolvi cu biletul de vacanță dacă zborul cu avionul întârzie sau se anulează. Verifică și la hotel
  • Cumpără o asigurare de călătorie prin care poți primi despăgubiri și dacă avionul are întarziere. Vezi condițiile de asigurare
  • Descarcă aplicația companiei aeriene cu care efectuezi zborul. Poți să verifici sau chiar să primești notificări legate de zbor pe telefonul tău
  • Achiziționează bilete de avion pentru zborurile din prima parte a zilei, dacă este posibil. Din România către țările din Europa, cursele aeriene sunt programate cam 1 sau 2 pe zi către o locație. Deci, uneori nu prea ai de ales. Dar poate ai mai mult noroc la întoarcere. De asemenea, dacă îți este la îndemână, cumpără biletul de avion pe un aeroport în apropiere de locul în care vrei să ajungi.
Aceste sfaturi te pot ajuta să eviți situații neplăcute care se pot întâmpla pe aeroport și cu biletul de avion cumpărat. 

În 2022: Prima construcție românească mare, din ultimele decenii, e un aeroport. În Brașov

Comentarii

  1. Dezastruuu prin aeroport 😯 Cum sa mai plecam in concediu? Ne-am bucura si noi de plaja, soare 🏖

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentariul nu trebuie să conțină expresii vulgare, discriminări, atacuri la adresa persoanelor.

Popular Posts

Noua realitate a pensionării și cheltuielile inteligente

Cheltuirea veniturilor, averii acumulate de-a lungul timpului, bunurilor avute la dispoziție, ar trebui să se efectueze într-o tranziție lină și eficientă către perioada de pensionare. Dacă ai acumulat capital și bunuri / proprietăți în perioada activă maximă, vei avea la dispoziție capital pentru a cheltui înțelept.  Cu cât începi mai devreme să pui bani deoparte prin diferite produse financiare, investiții de diferite tipuri pentru diversificarea viitoarelor profituri, cu atât vei avea la dispoziție bunuri de valoare în posesie. La un moment dat, când vei dori să te retragi din activitate total sau parțial, vei avea venituri pe care să le folosești. Ce sunt cheltuielile înțelepte Ne gândim uneori cum vom gestiona situațiile privind pensionarea.  Ce voi face cu atâta timp liber? Cum voi fi cu sănătatea? Voi avea acces la asistență medicală rapid? Cum voi gestiona riscurile privind sănătatea? Cum voi gestiona relațiile familiale? Cum voi administra imobilul / proprietățile? To...

Asigurări malpraxis

Riscul asigurat pe o poliță malpraxis cuprinde un eveniment care implică răspunderea civilă profesională a cadrelor medicale (malpraxis). Contractul de asigurare cuprinde obligatoriu riscul de bază -  prejudicii cauzate prin actul medical - cu sume asigurate în funcție de specializarea medicală, până la zeci de mii de euro, conform legii. Asiguratul poate opta și pentru sume asigurate mai mari. Contactează-ne pentru a afla cum poți cumpăra rapid asigurarea malpraxis . Produsul de asigurare malpraxis este obligatoriu pentru: Medici: medic primar, medic specialist, medic (altă încadrare decât medic rezident, specialist sau primar)  Asistenţi/ moaşe: asistenţi/ moaşe - în regim salarial, asistenţi/ moaşe - în regim independent Biolog/ Biochimist/ Biofizician/ Chimist: membru OBBCSSR - specialist autorizat/ certificat Farmaciști: farmacist autorizat/ certificat, farmacist - în farmacie cu circuit închis, farmacist - în farmacie cu circuit deschis  Asistenţi de farmaci...

Asigurarea privată de sănătate pentru o persoană sau pentru familie

Beneficiile asigurărilor de sănătate Prin asigurarea privată de sănătate, alegi clinica medicală, spitalul, doctorița sau doctorul. Poate fi din sectorul public sau privat. În plus, modifici valoarea beneficiilor (sumelor asigurate) prin alegerea unui pachet ce îți oferă sume mai mari de bani. Ce anume contează pentru tine când alegi servicii medicale?  Doctorul? Poate un medic care îți inspiră încredere?  Sau, dacă nu ai terminat Facultatea de Medicină, te aștepți ca medicul să îți explice ce face la examinarea ta și ce trebuie să faci tu în continuare?  Ori, îți dorești un doctor care să te ajute cu un plan de tratament care să se potrivească cu ceea ce urmează să se întâmple în viața ta? Dacă serviciile medicale sunt importante pentru tine, este posibil să ți se potrivească asigurarea privată de sănătate. Trebuie să știi, totuși, că firmele de asigurări au condiții specifice de preluare în asigurare. Dacă ai întrebări, scrie-ne un email la consultantasigurari@consultan...